Observatorii acreditați pentru alegerile locale noi din 21 noiembrie vor putea semnala încălcările comise în secția de votare prin intermediul unei aplicații online. Sesizările depuse prin intermediul paginii observator.cec.md vor fi recepționate și examinate de către reprezentanții organelor electorale, fiindu-le oferite soluții în cel mai operativ mod.
Potrivit CEC, în aceste zile membrii consiliilor electorale de circumscripție electorală și ai birourilor electorale ale secțiilor de votare sunt informați despre utilizarea noului instrument cu privire la depunerea și soluționarea sesizărilor prin intermediul modului al SIAS “Alegeri” – ”Observatorii”.
Ulterior vor fi organizate sesiuni de instruire pentru observatorii acreditați pentru scrutinul de duminică.
Amintim că modul „Observatorii” a fost elaborat cu suportul Consiliului Europei, în cadrul unui program de asistență pentru dezvoltarea proceselor electorale din Republica Moldova.
Modulul permite optimizarea procesului de înregistrare a observatorilor acreditați atât de CEC, cât și de organele ierarhic inferioare, oferă o evidență unică a legitimațiilor prin prelucrarea centralizată a informațiilor necesare procesului de acreditare a observatorilor și înregistrare a interpreților.
Funcționalul dat este integrat cu celelalte module ale SIAS “Alegeri”, inclusiv cu Registrul de Stat al Alegătorilor, fapt ce permite verificarea automată a identității persoanelor propuse pentru acreditare.
Reamintim că pentru alegerile locale noi din 21 noiembrie 2021 CEC a acreditat 79 de observatori, iar organele ierarhic inferioare altele 104.


