O fetiță de 9 ani din Hîncești, presupusă victimă a unor acțiuni cu caracter sexual. Un vecin de 55 de ani, reținut

Redacția SafeNews

Un bărbat de 55 de ani din raionul Hîncești a fost reținut de polițiști, fiind suspectat că ar fi comis acțiuni cu caracter sexual asupra unei fetițe de doar 9 ani. Potrivit informațiilor preliminare, suspectul este vecin al familiei copilei.

Incidentul ar fi avut loc pe 9 octombrie, într-o localitate din raionul Hîncești, însă cazul a ajuns în atenția oamenilor legii abia pe 13 octombrie.

Potrivit Poliției, fetița ar fi fost abordată pe stradă de bărbatul de 55 de ani, care ulterior ar fi întreprins acțiuni cu caracter sexual asupra acesteia.

PUBLICITATE

Imediat după primirea sesizării, polițiștii au început verificările și au întreprins măsuri pentru identificarea și reținerea suspectului.

La scurt timp, bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-ar fi produs incidentul și pentru a documenta presupusele fapte.

Poliția nu a oferit alte detalii despre caz, inclusiv pentru protejarea identității și vieții private a minorei.

Bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.