Acasă Extern O femeie din New York a aflat din întâmplare că măsuța de...

O femeie din New York a aflat din întâmplare că măsuța de cafea pe care o folosea de 45 de ani este o comoară: „Uite, e mozaicul tău”

0

Un mozaic roman cu o valoare inestimabilă, comandat de împăratul Caligula pentru una din navele sale, a fost folosit timp de 45 de ani ca măsuță de cafea într-un apartament din New York, relatează The Guardian.

Dario Del Bufalo, un expert italian în piatră și marmură antică, a povestit cum a descoperit mozaicul din întâmplare. S-a întâmplat în New York, în 2013, când Del Bufalo a ținut o prelegere și a dat autografe pe cartea sa „Porphyry”, despre stânca roșiatică-purpurie foarte folosită de împărații romani.

Cartea includea o imagine a mozaicului pierdut, care a făcut parte din podeaua uneia dintre cele două vaste „nave de petreceri” comandate de Caligula, care a plutit pe un lac din apropiere de Roma și a fost scufundată când împăratul a fost ucis.

Mozaicul și alte antichități au fost recuperate din lac în anii 1930 și au fost duse într-un muzeu de pe malul lacului. În 1944, când naziștii se s-au retras din Italia, opera de artă a dispărut.

La aproape 70 de ani după aceea, în timp ce dădea autografe, Del Bufalo a auzit cum un bărbat îi spune unei femei, în timp ce răsfoia cartea: „Helen, uite, acesta este mozaicul tău.” Iar răspunsul ei a fost: „Da, e mozaicul meu.”

Helen Fioratti, proprietara unei galerii de artă, a spus că ea și soțul ei, un jurnalist italian, au cumpărat mozaicul de la o familie italiană, în anii 1960. Când au ajuns în New York, l-au transformat într-o măsuță de cafea.

„Era preferata noastră, am folosit-o timp de 45 de ani”, a spus ea.

A urmat o anchetă pentru a se descoperi ce s-a întâmplat cu mozaicul, de când a dispărut și până când l-a cumpărat familia Fioratii. Biroul procurorului districtual din Manhattan spune că dovezile sugerează că mozaicul a fost furat, probabil în timpul celui de-al doilea război mondial.

Acum, mozaicul neprețuit s-a întors în Italia, unde a fost expus la Muzeul Corăbiilor Romane din Nemi.

„Mi-a părut foarte rău pentru ea”, a spus Del Bufalo despre Fioratti, „dar nu am putut face altfel, știind că muzeului meu din Nemi îi lipsește cea mai bună piesă care a trecut prin secole, prin război, printr-un incendiu”.

Del Bufalo a spus că vrea acum să facă o copie a mozaicului, pe care să i-o dăruiască lui Fioratti.

„Cred că sufletul meu s-ar simți puțin mai bine”, a spus el.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.