Acasă Istorii din spatele culisei O elevă de 17 de ani din Chișinău, vindecată de Covid-19, după...

O elevă de 17 de ani din Chișinău, vindecată de Covid-19, după 3 săptămâni de tratament: „Inițial și eu credeam că este o glumă”

0

Deși îmbolnăvirea cu Covid-19 este mai comună în rândul persoanelor care au o vârstă înaintată, totuși, și tinerii sunt cei care pot contracta virusul, având o stare de sănătate bună, fapt confirmat în cazul unei eleve din Chișinău care acum trei săptămâni a aflat că a fost diagnostcată cu Covid-19, transmite unimedia. Aceasta ne-a povestit că și pentru ea, la început, acest virus era mai mult o glumă, aflându-se internată în spital, însă, lucrurile s-au schimbat. După multe zile de recuperare, eleva s-a vindecat și se află acasă, alături de familie.

Eleva ne-a povestit că acum trei săptămâni au început să apară primele simptome comune bolii. Întrucât starea de sănătate se înrăutățea, aceasta a apelat la servicile medicilor, care au decis să trasporte tânăra la spital, unde i-au fost prelevate probele. Procedura de testare a durat 5 minute, iar peste 24 de ore, aflat și rezultatul.

„Am avut febră 37,4, după 4 zile a ajuns la 38,3, disconfort în gât, tusă seacă, durere insuportabilă de cap, durere de mușchi. La fel, lipsa gustului și a mirosului a persistat”, spune acesta.

Timp de 3 săptămâni, noua casă a fetei a devenit Spitalul de Boli Contagioase pentru copii, unde a trecut și prin secția de reanimare, iar tratamentul bazat pe perfuzii și pastile, i-au asigurat vindecarea. Experiența de a fi internată într-un spital a fost o premieră pentru ea. Eleva a beneficiat, atât de condițiile bune în instituție, cât și de medici profesioniști, însă starea de spirit a fetei era influențată strict de noutățile pe care i le aduceau medicii.

„Condițiile erau bune, mâncare suficientă, medicii merită tot respectul nostru în general. Toți lucrătorii medicali și restul angajaților au avut o atitudine corespunzătoare. Atmosfera în spital desigur că pentru mine era ciudată pentru că a fost prima dată în viață când am fost internată. Eram închisă între patru pereți, deschideam geamul și admiram natura doar atât. Starea mea morală se schimba în funcție de veștile pe care le primeam”, a spus eleva.

Totuși, întrebată de unde a contractat virusul, fata ne-a mărturisit că mama ei fiind asistentă medicală a fost infectatată de la o altă persoană care a ascuns faptul că este bolnavă. Eleva a subliniat că „iresponsabiliatea unui om, costă viața altora”.

„Pentru mine acest virus era la început o gluma chiar și când eram în ambulanță îi ziceam mamei “hai că ne așteaptă limuzina” iar toată aceasta perioada care a urmat după a fost grea, am plătit cu lacrimi și suferință fiecare glumă care am făcut-o referitor la acest subiect. Acum după toată experiența prin care am trecut, îndemn oamenii să se respecte pe ei în primul rând și pe cei din jurul lor, iresponsabilitatea unui om costă viața altor oameni”, a conchis tânăra.

La moment, atât ea cât și mama ei sunt printre cei peste 500 de moldoveni, care s-au tratat de Covid-19.

În Republica Moldova, din cele peste 2 mii de persoane infectate cu Covid-19, 173 sunt persoane cu o vârstă de până la 19 ani.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.