O cameră secretă cu documente și hard disk-uri, descoperită în sediul central al FBI

Redacția SafeNews

O cameră necunoscută publicului, conținând documente și hard disk-uri, ar fi fost descoperită în sediul central al FBI din Washington, cunoscut sub numele de clădirea Hoover. Informația a fost făcută publică de Kash Patel, actualul director al FBI, în cadrul unui interviu acordat bloggerului Joe Rogan, transmite Știri.md, cu referire la portalul Oxu.Az.

Potrivit lui Patel, încăperea ar fi fost ascunsă de fosta conducere a instituției, inclusiv de James Comey, care a condus FBI în perioada 2013–2017. „Era plină de documente și hard disk-uri pe care nimeni nu le-a văzut sau auzit vreodată”, a afirmat Patel.

Fostul director James Comey a fost demis de președintele Donald Trump în 2017, fiind ulterior implicat în mai multe controverse publice. După el, conducerea FBI a fost preluată de Christopher Wray, care a ocupat funcția până în 2025.

PUBLICITATE

Deocamdată, FBI nu a comentat oficial afirmațiile lui Patel. Informația a fost lansată în spațiul public printr-un podcast, iar autenticitatea acesteia nu a fost confirmată de alte surse independente.