Acasă Social Nu-i știe gura ce a semnat cu mâna. Primarul Ceban, despre cele...

Nu-i știe gura ce a semnat cu mâna. Primarul Ceban, despre cele 1500 de morminte, pregătite pentru victimele COVID-19

0

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, contrazice o dispoziție semnată de el acum două zile. Edilul susține că informația precum că la Cimitirul Sfântul Lazăru din Chișinău sunt săpate 1500 de morminte pentru potențialele victime provocate de coronavirus „este total distorsionată”, deși în documentul semnat de el se menționează că o parte din victime vor fi înhumate la Cimitirul Sfântul Lazăr din Chișinău, iar directorul cimitirului a confirmat că mormintele săpate sunt pentru victimele provocate de COVID-19.

Un reportaj al emisiunii „Vorbește Moldova” de la postul de televiziune Prime arată cum decurg lucrările de săpare a celor 1500 de morminte în noul sector al cimitirului respectiv. Totodată, în reportaj apare directorul cimitirului, Pavel Eni, care susține următoarele: „Așa s-a spus la Comisia Situații Excepționale că acest sector va fi destinat celor decedați de COVID-19. În sector vor fi 1500 de locuri…”.

Aceeași informație este confirmată și de către directorul ÎM „Combinatul Servicii Funerare”, Ludmila Boțan. „Persoanele care nu au rezervări urmează a fi înhumate anume în acest sector”, a declarat Ludmila Boțan. 

Dar cel mai important este că însuși Ceban a confirmat anterior acest lucru. În data de 30 martie curent, edilul a semnat o dispoziție a Comisiei Situații Excepționale a municipiului Chișinău în care punctul șase stipulează următoarele: „Întreprinderea Municipală Combinatul Servicii Punerare, în temeiul cererilor rudelor defuncților, decedați drept urmare a COVID-19, va asigura înhumarea lor în cimitirele orășenești, după cum urmează: a) În locurile de înhumare, anterior rezervate, în cimitirele aflate în gestiunea Combinatului Servicii Funerare; b) În celelalte cazuri, locurile pentru înhumare vor fi asigurate în cartierul special determinat nr.277, din cadrul cimitirului municipal Sfântul Lazăr, strada Doina 189, or. Chișinău”.

După ce presa a mediatizat astăzi știrea despre săparea celor 1500 de morminte, Ceban a reacționat și contrazice documentul semnat de el două zile mai devreme. Primarul scrie pe pagina sa de Facebook că infirmă informația conform căreia mormintele sunt săpate pentru victimele provocate de noul coronavirus.

„Unde sunt săpate acele gropi este un sector nou în cimitir, iar asemenea lucrări de pregătire sau săpare a gropilor, administrația cimitirului efectuează in regim obișnuit de muncă, dar dacă nu am avea această situație, nimeni nu ar cunoaște despre acest lucru și nu ar prezenta interes”, menționează Ceban.

sursa: deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.