Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Corina Călugăru, a avut o întrevedere cu noul ambasador al Republicii Islamice Pakistan în Republica Moldova, cu reședința la București, Ilyas Mehmood Nizami, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.
În cadrul discuțiilor, oficialii au reconfirmat interesul pentru consolidarea dialogului politic dintre Republica Moldova și Pakistan, inclusiv prin organizarea consultărilor interministeriale dintre ministerele afacerilor externe ale celor două state.
Totodată, părțile au discutat despre intensificarea relațiilor moldo-pakistaneze și extinderea cooperării în mai multe domenii de interes comun.
Un alt subiect abordat în timpul întrevederii a vizat cooperarea multilaterală în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Oficialii au apreciat sprijinul reciproc acordat pentru promovarea candidaturilor în cadrul organizațiilor internaționale.
La finalul întâlnirii, Corina Călugăru i-a urat noului ambasador succes în exercitarea mandatului diplomatic în Republica Moldova.


