Acasă Social Norvegia ar putea acorda un sprijin financiar R. Moldova

Norvegia ar putea acorda un sprijin financiar R. Moldova

0

Potențialul de colaborare al Republicii Moldova cu Norvegia a fost subiectul abordat la întrevederea ministrului Energiei, Victor Parlicov, cu secretara de stat a Ministerului de resort norvegian, Elisabeth Sæther. Discuțiile au avut loc în contextul alocării unui nou sprijin financiar din partea Norvegiei în anul curent, ca parte a Programului Nansen pentru Ucraina.

Anul trecut, grantul oferit prin programul de sprijin Nansen, în valoare de 35 milioane de euro, a suplinit fondurile SA Energocom pentru aprovizionarea cu gaze naturale și depozitarea acestora, comunică Ministerul Energiei.

De asemenea, Norvegia a contribuit în 2023 cu peste 12 milioane de euro la Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice.

Victor Parlicov a mulțumit Guvernul norvegian pentru „sprijinul continuu în vederea menținerii securității energetice din regiune, dar și pentru ajutorul oferit țării noastre în procesul de integrare în piața energetică europeană”. 

De menționat că Norvegia este un lider mondial în producția de energie hidroelectrică, iar până în 2030 Guvernul norvegian își propune ca statul să devină neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.