Acasă Social Nicio pagină web a concurenților electorali nu e total accesibilă persoanelor cu...

Nicio pagină web a concurenților electorali nu e total accesibilă persoanelor cu deficiențe de vedere

0

Partidele politice, atunci când au elaborat paginile lor web, nu au luat în calcul că acestea vor fi consultate și de persoane cu nevoi speciale, inclusiv de persoane cu deficiențe de vedere. Din 23 de concurenți electorali înscriși la alegerile parlamentare anticipate, doar 19 au pagini web active, iar din cele 19 niciuna nu este total accesibilă pentru persoanele cu deficiențe de vedere, a menționat Ion Ciobanu, expert care a realizat auditul paginilor web ale concurenților electorali, în cadrul unui efort de monitorizare al Alianței INFONET.

La o conferință de presă de la IPN, Ion Ciobanu, a menționat că site-urile web au fost analizate din perspectiva nevăzătorilor, dar și din perspectiva persoanelor cu deficiențe de vedere. Persoanele care au grad sever de dizabilitate de vedere au acces la informații pe calculator sau telefon prin softurile cu voce sintetică, instalate în aceste dispozitive, care citesc informația de pe site. Oamenii care au vederea mai mare de 10 la sută nu întotdeauna utilizeză soft-ul auditiv, dar folosesc instrumente de mărire a textului, de alegere a culorii fundalului. Astfel își ajustează pagina ca să le fie comod și să poată citi.

Ion Ciobanu a precizat că analiza efectuată a arătat că niciun site nu are butoate de mărire și de micșorare a textului, nicio fotografie nu are descriere, astfel că persoanele cu deficiențe de vedere nu pot afla care este conținutul fotografiilor plasate pe site. Persoanele cu deficiențe de vedere au acces doar la știrile plasate pe site și la platformele electorale. În același timp, la cinci concurenți platformele electorale sunt plasate pe site în format de fotografie sau în format pdf și nu pot fi citite de către soft-urile cu voce sintetică, a subliniat expertul.

Victor Koroli, directorul excutiv al Alianței INFONET, a subliniat că, din nouă site-uri ale ministerelor, doar două conțin elemente accesibile pentru persoane cu deficiențe de vedere. E vorba de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Dreptul privind accesul la informație este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, a accentuat Victor Koroli.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.