„Ne-ai sfâşiat sufletul”. O româncă găsită moartă în casă de soţul ei italian. Era mama a doi copii şi avea doar 35 de ani

Redacția SafeNews

La 35 de ani, Tudoriţa sau Dora cum era cunoscută de cei dragi a ales moartea. Nu a mai putut continua nici pentru cei doi copii ai săi. Femeia a fost găsită moartă în casa din localitatea Capizzo, în provincia Salerno din Italia, de către soţul său, Donato.

Bărbatul a dat alarma, iar autorităţile sosite la faţa locului nu au mai putut decât să constate decesuşl. Anchetatorii cred că este vorba de un gest voluntar, dar fac cercetări pentru a vedea în ce împrejurări s-a produs decesul.

„Grea alegere ai făcut, ne-ai sfâşiat sufletul”, a scris una din surorile femeii.

PUBLICITATE

Vestea morţii Dorei s-a împrăştiat în mica comunitate din comuna Magliano Vetere, unde românca se integrase. Primarul localității, Adriano Piano, și-a exprimat regretul față de cele întâmplate printr-un mesaj de condoleanțe transmis în numele administrației locale:

 „Comunitatea noastră, uluită și îndurerată, o plânge pe Tudorița, cunoscută de toți drept Dora. Soție, mamă, prietenă. Cu toții, ca o mare familie, suntem alături de Donato, de micuții Angela și Mauro și de întreaga familie, în acest moment de durere”, potrivit Info Cliento.