Munteanu și Nicușor Dan, accent pe proiecte comune și investiții

Redacția SafeNews

Alexandru Munteanu s-a întâlnit la București cu Nicușor Dan, în cadrul unei vizite oficiale dedicate consolidării relațiilor bilaterale.

Discuțiile au vizat extinderea proiectelor comune și sprijinul oferit de România pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Premierul a subliniat că România rămâne un partener esențial în procesul de modernizare, inclusiv prin investiții în infrastructură, energie și dezvoltarea mediului de afaceri.

PUBLICITATE

„Muncim cot la cot, uniți de aceeași aspirație: să vedem Republica Moldova ancorată definitiv în marea familie europeană”, a declarat Alexandru Munteanu.

La rândul său, președintele României a reafirmat sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și aprofundarea cooperării economice dintre cele două state.

Oficialii au accentuat importanța proiectelor de interconectare energetică și infrastructură, în contextul provocărilor regionale generate de războiul din Ucraina, precum și necesitatea creșterii investițiilor române în economia Republicii Moldova.