Munteanu: procesul de reformă trebuie să fie simplu și adaptat comunităților

Redacția SafeNews

Alexandru Munteanu a discutat cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate din raionul Ocnița despre principalele probleme și priorități ale comunităților din nordul țării.

Premierul a subliniat importanța dialogului direct și a responsabilității în procesul de luare a deciziilor. În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte legate de infrastructură, accesul la servicii de bază și necesitatea unor date corecte care să stea la baza politicilor publice.

Un punct central al întâlnirii a fost reforma administrației publice locale. Potrivit prim-ministrului, acest proces trebuie să fie mai simplu și mai clar, dar și să reflecte voința comunităților.

PUBLICITATE

De asemenea, discuțiile au vizat sistemul educațional și potențialul economic al regiunii, cu accent pe atragerea investițiilor și crearea oportunităților la nivel local.

„Continuăm dialogul direct, pentru soluții reale, adaptate fiecărei comunități”, a transmis Alexandru Munteanu.