Fracțiunea parlamentară a partidului Platforma DA va depune mâine o moțiune simplă împotriva ministrului afacerilor interne Pavel Voicu. Despre aceasta anunță deputatul Platformei DA Chiril Moțpan.
„Mâine fracțiunea parlamentară Platforma DA va înainta o moțiune simplă împotriva ministrului Pavel Voicu, una din piesele puternice ale lui Igor Dodon. Sistemul corupt urmează să fie demontat piesă cu piesă: dacă va cădea una, celelalte vor începe să se clatine. Acest lucru îl cunosc bine și celelalte personaje apropiate lui Igor Dodon, care fac tot ce pot pentru a-și menține controlul cel puțin asupra unor structuri”, scrie Moțpan pe pagina sa de Facebook.
https://www.facebook.com/chiril.motpan/posts/3774509052599658

