Moțiune simplă împotriva ministrei Justiției, respinsă în Parlament

Redacția SafeNews

Deputatul Grigore Novac, reprezentant al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), a solicitat joi, 11 aprilie, în plenul Parlamentului, audierea ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Cererea a fost formulată în contextul controversei legate de eliberarea mai multor deținuți condamnați la detenție pe viață pentru infracțiuni deosebit de grave, printre care omoruri.

Potrivit lui Novac, este necesară o explicație clară din partea autorităților competente cu privire la aplicarea legii amnistiei și a condițiilor care au permis comutarea pedepselor și eliberarea condiționată a unor persoane condamnate pentru fapte extrem de grave. Acesta a menționat că situația a generat un val de îngrijorare în societate, iar lipsa de reacție promptă din partea instituțiilor de stat ridică semne de întrebare privind transparența și responsabilitatea în procesul decizional.

Cu toate acestea, solicitarea nu a fost susținută de majoritatea parlamentară. Conform rezultatelor votului, doar 20 de deputați au votat „pentru”, 9 au votat „împotrivă”, iar 46 nu au votat. În aceste condiții, inițiativa nu a fost aprobată, iar audierea ministrei Justiției nu va avea loc deocamdată în plenul Legislativului.

PUBLICITATE

Amintim că în ultimele zile subiectul eliberării unor condamnați pe viață a fost intens mediatizat și a generat reacții critice atât din partea societății civile, cât și din partea mai multor formațiuni politice din opoziție. Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au declarat că urmează o analiză internă și o corectare legislativă pentru a evita eventualele abuzuri sau interpretări ambigue ale legii