Cetățenii moldoveni vor putea călători în Bulgaria începând de astăzi, 1 septembrie, și până la sfârșitul acestei luni, însă cu condiția că vor respectata câteva reguli.
Anunțul a fost făcut de autoritățile de la Ambasada R. Moldova în Bulgaria.
Astfel, se permite intrarea moldovenilor în Bulgaria, cu condiția prezentării testului PCR negativ la COVID-19 în limba engleză efectuat cu cel mult 72 ore înainte de intrarea în Bulgaria, începând cu data efectuării acestuia.
Documentul care certifică rezultatul testului trebuie să conțină numele persoanei identic numelui din actul de călătorie, datele de contact ale laboratorului care a efectuat analiza și descrierea în grafie latină a metodei de analiză (PCR).
Totodată, se permite tranzitarea teritoriului Republicii Bulgaria cu condiția garantării părăsirii imediate a țării. Pentru aceasta nu este necesară prezentarea testului la COVID-19.


