Alegerile pentru moldovenii aflați în Ucraina au început duminică în condiții deosebit de dificile, sub amenințarea constantă a războiului. Două secții de votare au fost deschise – una la Ambasada Republicii Moldova din Kiev și alta la Consulatul de la Odesa. Scrutinul a debutat chiar în timpul unei alerte aeriene, a declarat pentru TV8 ambasadorul Valeriu Chiveri.
„Am avut o noapte zgomotoasă și până acum câteva minute, alarma aeriană nu fusese încă ridicată. Este clar că acest lucru va afecta participarea la vot. Nu ne așteptăm la un număr mare de alegători, deși secția este pregătită să-i primească”, a explicat diplomatul.
Ambasada Moldovei din Kiev funcționează în regim de război de peste trei ani, iar în ziua alegerilor au fost aplicate măsuri de securitate stricte. În cazul unei alerte aeriene, angajații ambasadei și alegătorii se pot adăposti într-un subsol improvizat.
„Nu este un adăpost foarte mare, dar nici nu anticipăm un flux mare de votanți. La alegerile prezidențiale, în turul I au fost 154 de persoane, iar în turul II – 250”, a precizat Chiveri.
La Odesa, situația este și mai complicată – consulatul nu dispune de un adăpost bine echipat. În caz de urgență, vor fi luate măsuri suplimentare pentru siguranța alegătorilor și a personalului consular.


