Doi șoferi moldoveni s-au pomenit în vama Albița cu dreptul de a conduce vehicule suspendat. Cazul a avut loc ieri, 9 februarie, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași.
La vamă s-au prezentat doi moldoveni, o femeie şi un bărbat cu vârstele de 35, respectiv 36 de ani.
La controlul de frontieră, cele două persoane nu au putut prezenta permisele de conducere, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. În urma verificărilor specifice efectuate s-a constatat că acestea au dreptul de a conduce vehicule suspendat, fără drept de circulaţie.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cele două cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

