Acasă Social Moldovean, prins cu o carte de identitate falsă: Unde a ascuns-o

Moldovean, prins cu o carte de identitate falsă: Unde a ascuns-o

78
0
ads

Un moldovean de 42 de ani a fost prins la frontiera română cu o carte de identitate falsă. Incidentul a fost înregistrat la începutul acestei săptămâni, la punctul de trecere Stânca. Bărbatul se afla în calitate de pasager într-un autovehicul.

Oamenii legii au decis să efectueze un control mai amănunțit și au depistat în căptușeala borsetei acestuia ascunsă o carte de identitate cu însemnele autorităților române.

Documentul s-a dovedit a fi fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a fost contactat de un concetățean, care l-a rugat să transporte documentul în Franța și că nu avea cunoștință despre faptul că acesta este fals.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here