Moldovean de 35 de ani, lovit mortal la Roma, șoferul a fugit

Redacția SafeNews

Un cetățean al Republicii Moldova și al României a murit după ce a fost lovit de o mașină la Roma. Accidentul s-a produs în noaptea de 14 spre 15 martie 2026, în cartierul Tor Bella Monaca. Șoferul a fugit de la locul tragediei.

Un bărbat de 35 de ani, cetățean al Republicii Moldova și al României, a murit după ce a fost lovit de o mașină la Roma. Victima se numește Vadim Cojocari, scrie presa din Italia.

Potrivit presei italiene, accidentul s-a produs în noaptea de 14 spre 15 martie 2026, în jurul orei 00:30, pe Via di Tor Bella Monaca, în dreptul imobilului cu numărul 353, în cartierul Tor Bella Monaca din Capitala Italiei.

PUBLICITATE

Bărbatul se deplasa pe jos în momentul în care a fost lovit de un automobil. Impactul a fost atât de puternic încât acesta a murit pe loc.

La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției Locale din Roma, din cadrul Grupului IV Tiburtino, care au efectuat cercetările preliminare.

După producerea accidentului, șoferul implicat nu a oprit și a părăsit locul tragediei, reușind să dispară. Până în prezent, automobilul implicat nu a fost identificat.

Cazul este investigat de Procuratura Republicii din Roma, care a deschis un dosar pentru omor rutier cu părăsirea locului accidentului.

În paralel, polițiștii analizează declarațiile martorilor și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei.

La scurt timp după accident, mai multe persoane care locuiesc pe Via dell’Archeologia au ieșit în stradă după ce au aflat despre cele întâmplate.