Un moldovean de 37 de ani a fost prins la frontiera română cu acte în neregulă. S-a depistat că bărbatul se afla la volanul unui ansamblu de vehicule, deși permisul deținut nu îi dădea acest drept.
Incidentul s-a produs la punctul de trecere Albița, pe sensul de ieșire din România.
Moldoveanul conducea un microbuz și o remorcă.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză.
În rezultat, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.