Un moldovean condamnat în R. Moldova la 2 ani şi 6 luni pentru trafic de droguri a fost reținut în punctul de trecere a frontierei Albiţa. Cazul a avut loc la data de 31 ianuarie, în jurul orei 04:00.
Potrivit unui comunicat remis presei, în punctul de trecere a frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, pasager într-un microbuz, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 38 de ani.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră români au constatat că pe numele bărbatului există o alertă de punere în aplicare a unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate de doi ani şi 6 luni, emis de autorităţile judecătoreşti din R. Moldova.
Astfel, bărbatul a fost preluat de o echipă operativă din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.


