Moldovean căutat în Franța pentru infracțiuni, prins la vama Albița

Redacția SafeNews

Un moldovean de 35 de ani, dat în căutare de autoritățile din Franța, a fost reținut la frontiera română. Incidentul s-a produs ieri, 1 iunie, la punctul de trecere Albița, pe sensul de intrare în România.

În timpul controlului, polițiștii români de frontieră au depistat că pe numele bărbatului era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare pentru săvârșirea de infracțiuni cu violenţă, în grup infracţional organizat, pe teritoriul Franței.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale a I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

PUBLICITATE