Moldova în topul global al țărilor cu cele mai multe femei per bărbați

Redacția SafeNews

Conform unui raport al platformei World Population Review pentru 2025, Republica Moldova se află în top 10 țări din lume cu cea mai mare pondere de femei în raport cu bărbații. În prezent, în Moldova sunt aproximativ 112 femei pentru fiecare 100 de bărbați, ceea ce o plasează pe locul 10 în clasament.

Pe primul loc se situează Djibouti, cu un raport de 120 de femei la 100 de bărbați, urmată de Hong Kong, Lituania, Bahamas, Rusia, Belarus, Letonia, Anguilla și Puerto Rico. Moldova încheie acest top, indicând o diferență notabilă între numărul femeilor și al bărbaților din țară.

Cauzele acestei discrepanțe sunt diverse, iar experții subliniază migrarea masivă a bărbaților, în special pentru muncă, și speranța de viață mai ridicată în rândul femeilor. De asemenea, factorii economici și sociali contribuie semnificativ la accentuarea acestei situații.

PUBLICITATE