FOTO // Altercații, microfon rupt și stropire cu apă: Prezidiul Parlamentului a fost blocat

Redacția SafeNews

Noi îmbrânceli în Parlament. Asta după ce deputații PSRM și Pentru Moldova au început a vota proiectele legii bugetului fără ca acestea sa fie prezentate de ministrul Finanțelor în Parlament.Vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea a încercat să prezideze ședința, dar a fost întrerupt de deputații din opoziție care l-au înconjurat și i-au închis microfonul.

Socialistul, însă nu a renunțat, așa că s-a mutat la alt microfon din prezidiu. Deputații din opoziție, au închis și acel microfon.

Între timp a fost rupt un microfon, iar șeful fracțiunii PAS din Parlament a aruncat cu apă din prezidiu spre președintele comisiei juridice, Vasile Bolea, care era într-o dispută cu deputatul Sergiu Litvinenco în timp ce îl apăra pe Batrîncea la prezidiu.

PUBLICITATE
sursă foto: jurnal.md

Apoi spiritele s-au calmat, deputații au ieșit din sală, iar ședința Parlamentului a trecut din nou în regim de pauză.