METEO: Ninsori și lapoviță în țară. Temperaturi prognozate

Redacția SafeNews

Meteorologii prognozează pentru vineri, 19 martie, precipitații sub formă de ninsori și lapoviță în întreaga țară. Vântul va sufla din nord-vest, iar presiunea atmosferică va fi normală.

În raioanele de nord, valorile termice vor arăta -1…+2 grade la noapte, și +2… +5 grade, ziua.

În zona centrală și în capitală se așteaptă, la noapte, 0… +3 grade, iar ziua +3… +6 grade.

PUBLICITATE

În partea de sud a țării va fi ceva mai cald. Noaptea temperaturile vor ajunge până la +1… +4 grade, iar ziua până la +4… +7 grade.

Pentru acest weekend, meteorologii prognozează cer variabil și maxime de până +8 grade Celsius.