Potrivit prognozei meteorologilor, luni, 20 iunie, se așteaptă cer variabil pe întreg teritoriul țării. Termometrele vor arăta până la +33 de grade pe timp de zi, iar noaptea vom avea minime de până la +11 grade Celsius.
Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), vântul va sufla din sud-est, iar presiunea atmosferică va fi normală.
În raioanele de nord valorile termice vor arăta +11…+14 grade la noapte, iar ziua +28…+31 de grade.
PUBLICITATE
În zona centrală și în Chișinău la noapte vor fi +12…+15 grade, iar ziua +29…+32 de grade.
În partea de sud a țării, noaptea, temperaturile vor ajunge până la +13…+16 grade, iar ziua până la +30…+33 de grade.
În următoarele zile vremea se va menține caldă și ar putea ploua cu descărcări electrice.


