Acasă Social Membrii unei grupări infracționale, specializată în furturi din locuințe și automobile, au...

Membrii unei grupări infracționale, specializată în furturi din locuințe și automobile, au fost identificați de polițiști

0

Membrii unei grupări infracționale, specializată în furturi din locuințe și automobile pe teritoriul raionului Criuleni, au fost identificați de polițiști.

Este vorba despre cinci tineri, cu vârstele cuprinse între 17 și 26 de ani, originari din raioanele Telenești, Strășeni și Ialoveni. Trei dintre suspecți sunt condamnați pentru infracțiuni similare și își ispășesc pedeapsa în penitenciar, iar alții doi sunt cercetați penal în libertate.

În urma acțiunilor întreprinse de ofițerii Direcției investigații Centru a Inspectoratului Național de Investigație al IGP, în comun cu polițiștii și procurorii din Criuleni, s-a stabilit că pe parcursul anului 2019, membrii grupării au săvârșit o serie de furturi pe teritoriul raionului Criuleni. Prejudiciul cauzat este de peste 40 de mii de lei. Potrivit cercetărilor polițienești, suspecții pătrundeau în locuințele victimelor pe timp de noapte și sustrăgeau atât din case, cât și din mașinile proprietarilor bani și carduri bancare.

Tinerii sunt cercetați penal pentru furt comis de un grup criminal organizat cu pătrunderea în încăpere. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de asemenea infracțiune se pedepsesc cu închisoare de până la 6 ani și cu amendă de la 67 500 la 117 500 lei.

La moment, se întreprind acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii suspecților la comiterea altor infracțiuni înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.