Acasă Social Medic: Să vină cu noi oamenii care nu cred că există COVID-19

Medic: Să vină cu noi oamenii care nu cred că există COVID-19

0

Medicii de la Serviciul de Urgență, primii care acordă ajutorul medical bolnavilor de COVID, au ajuns la limita epuizării, însă continuă să lupte pentru viața fiecărui pacient.

Medicul Natalia Catanoi, din cadrul Echipei de Reanimare a Centrului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, spune, într-un interviu pentru Radio Chișinău, că în această perioadă de pandemie, cel mai mult îi afectează pe medici indiferența oamenilor față de pericolul infectării cu noul Coronavirus și nerespectarea măsurile de protecție individuală, transmite SafeNews.md.

– Ce s-a schimbat în activitatea Dumneavoastră de când s-a început pandemia de COVID-19? Cum era până la pandemie și cum este acum?

– Acum s-a mărit numărul de solicitări și pacienții sunt în stare destul de gravă. Dacă până la pandemie acordai ajutor medical unui pacient inconștient, în comă, și-l ventilai destul de ușor, acum din cauză că plămânii sunt foarte afectați și chiar dacă pacienții sunt conectați la aparate de ventilație artificială, este destul de dificil sa-i ventilezi. 

Trebuie preparate speciale pentru sedare și analgezie. Aceasta ia timp. Este epuizant, deoarece lucrăm în costume de protecție care sunt destul de sufocante. Este foarte cald în ele, cu mască, cu ochelari care transpiră, vizieră deasupra. Este destul de dificil de lucrat.

– De ce pacienții se află în stare mai gravă acum? Se adresează mai târziu la medic sau nu acordă atenție primelor simptome?

– În primul rând, oamenii nu au grijă de ei. Dacă noi, medicii, știm că este o stare destul de grăvă și această boală poate să se agraveze într-un timp foarte scurt și să ajungă pacientul în stare foarte gravă, oamenii nu conștientizează aceasta. 

Și în primul rând nu se protejează. Ei cred că este o viroză simplă și ajung la noi a două, a treia zi, deja, când este târziu. Ajung cu pneumonie și situația este mult mai gravă și medicația este cu totul alta.

– Săptămâna trecută am avut un record de noi cazuri de infecție cu COVID-19. Munca Dumneavoastră a fost mai solicitantă în această perioadă?

– Toți colegii au lucrat până la epuizare. După datele pe care le avem așteptăm și în următoarele zile că o să fie un număr mai mare. Dacă vă uitați afară, sunt grupuri mari de oameni care nu respectă regulile de protecție. 

Stau câte cinci, șase sau chiar mai mulți și, respectiv, unul de la altul se infectează. Așteptăm un număr mai mare de infecții și echipajele de urgență sunt destul de epuizate. 

Și este păcat, pentru că oamenii solicită ambulanța nu numai la infecții cu COVID-19, dar orice pacient este acum suspect COVID. 

Mergem la locul solicitării în echipamentul de protecție și unii oameni sunt destul de agresivi, ne spun că nu sunt bolnavi cu COVID-19, de ce ați venit așa îmbrăcați? Încerci să le explici, iar când le spui că ei să nu se infecteze de la noi, numai atunci se liniștesc.

– Ce credeți despre oamenii care nu respectă regulile de protecție individuală?

– Uneori mă gândesc că oamenii, poate că într-adevăr nu cred că există această infecție și că această infecție este destul de gravă. Poate ar fi bine, ca pe lângă faptul că se amendează, să le solicităm să ne ajute. 

Poate sunt oameni care vor să fie voluntari la Serviciul de Urgență și dacă nu cred că există așa boală, să vină pe o zi cu noi, împreună, îmbrăcați în echipamente de protecție și să ne ajute.

– În aceste trei luni de când ne luptăm cu pandemia de COVID-19, au fost cazuri care v-au marcat cumva?

– Toți pacienții care sunt infectați cu COVID-19 când îi vezi că se sufocă, că nu are aer, și îi dai oxigen, și în dai medicație, și vezi că starea absolut deloc nu se schimbă, chiar te afectează și psihologic. Te doare inima și sufletul când vezi că este tânăr și că nu poți să-l ajuți.

– Care este cea mai mare frică a Dumneavoastră în această perioadă?

– Cea mai mare teamă este ca să nu ne infectăm familia sau părinții. Eu, personal, de când s-a început pandemia nu am fost să-mi văd mama. Și este destul de dureros. 

Eu știu că ea are diabet zaharat și dacă se va infecta va fi destul de grav. Este, într-adevăr, o teamă mai ales că și soțul meu, la fel, lucrează cu pacienții cu COVID și ne este dificil pentru ambii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.