Mașinile fără inspecție tehnică valabilă ar putea rămâne fără înmatriculare

Redacția SafeNews

Guvernul Republicii Moldova a aprobat un proiect de lege care introduce mecanismul de suspendare temporară a înmatriculării pentru vehiculele care nu mai corespund cerințelor tehnice necesare circulației pe drumurile publice.

Potrivit documentului, măsura va fi aplicată în cazul în care expiră termenul inspecției tehnice periodice sau atunci când, în timpul verificărilor tehnice ori al controalelor în trafic, sunt depistate deficiențe tehnice majore sau periculoase.

Suspendarea înmatriculării va fi realizată automat prin introducerea unei mențiuni în Registrul de stat al vehiculelor, pe baza informațiilor transmise de autoritățile competente prin sistemele informaționale.

PUBLICITATE

Autoritățile precizează că, în cazul constatării unor defecțiuni majore, proprietarii vehiculelor vor avea la dispoziție 30 de zile calendaristice pentru remedierea problemelor și efectuarea unei noi inspecții tehnice.

Suspendarea va fi anulată după prezentarea certificatului de inspecție tehnică care confirmă că vehiculul respectă normele tehnice necesare pentru participarea la traficul rutier.

Potrivit Guvernului, legislația actuală nu reglementează expres suspendarea înmatriculării în situațiile în care vehiculele nu mai îndeplinesc condițiile tehnice pentru a circula.

Executivul susține că noile prevederi urmăresc creșterea siguranței rutiere, reducerea riscurilor provocate de automobilele cu defecțiuni tehnice și alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunea Europeană în domeniul înmatriculării vehiculelor.