Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a dispus scoaterea lui Marc Tkaciuk de sub urmărire penală şi clasarea procesului penal în care acesta era vizat.
Respectiva cauză penală a fost pornită de Procuratura Anticorupţie pe 21 septembrie 2017, pe faptul pretinselor acţiuni de evaziune fiscală, comise de către factori de decizie ai Scolii Antropologice. În aceiaşi zi, dosarul a fost expediat pentru investigare, conform competenţei, la PCCOCS, care a efectuat actiuni de urmărire penală ce nu impuneau implicarea unor persoane concrete. Acum trei luni, Marc Tkaciuk a fost recunoscut în calitate de bănuit şi audiat, ultimul negând bănuiala.
Rezultatele obţinute ca urmare a multiplelor acţiuni de urmărire penală au permis concluzionarea lipsei faptului infracţiunii.
Potrivit legislaţiei, decizia Procuraturii poate fi contestată în ordine ierarhică, iar ulterior, la judecătorul de instrucţie.

