MAN reacționează după reținerea lui Onța: „Nu vom lua o decizie până când situația nu se clarifică”

Redacția SafeNews

Partidul Mișcare Alternativa Națională (MAN) a venit cu o reacție după ce consilierul formațiunii Ion Onța ar fi fost reținut de oamenii legii într-un caz de escrocherie prin investiții imobiliare fictive.

Reprezentanții formațiunii au declarat că Partidul nu se pronunță și nu va lua o decizie până când situația nu se va clarifica.

„Există prezumția nevinovăției pentru fiecare persoană. Sperăm că nu este doar o metodă de acoperire mediatică pe fundalul ultimelor informații care continuă să apară despre funcții, salarii și presupuse delapidări din bugetul de stat de către reprezentanți ai PAS”, se arată în reacția MAN.

PUBLICITATE

De asemenea, membrii formațiunii au menționat că în ultimele săptămâni, societatea a fost zguduită de informațiile apărute cu privire la implicarea unor membri ai PAS, însă nu există dosare intentate și nici reținerea cu mascații a vreunuia dintre aceștia.

Situație diferită decât cea în cazul lui Ion Onța în care sunt prezentate poze, mascați, oameni ai legii și comunicate pentru presă.