Maia Sandu, reacţie la atacul din Sumî: Durerea vecinilor noștri este și durerea noastră

Redacția SafeNews

Preşedintele Maia Sandu a transmis un mesaj de solidaritate cu poporul ucrainean, în urma atacului rusesc din oraşul Sumî, în urma căruia cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva zeci au fost rănite grav. Preşedintele a precizat că „durerea vecinilor noștri este și durerea noastră” şi „să prețuim pacea pe care o avem acasă”. 

„Astăzi, în Duminica Floriilor, când creștinii se adună în rugăciune pentru pace, Rusia a ales să semene moarte. Orașul ucrainean Sumî a fost lovit cu cruzime de un nou atac rusesc. Zeci de familii plâng acum pierderea celor dragi. Durerea vecinilor noștri este și durerea noastră. Să prețuim pacea pe care o avem acasă. Să ne rugăm pentru cei care o protejează și să rămânem uniți în credință, în demnitate și în apărarea vieții”, a menţionat Sandu.