Președinta Maia Sandu va efectua pe 26 martie o vizită oficială la Bratislava, la invitația omologului slovac, Peter Pellegrini, pentru a consolida relațiile bilaterale și a discuta sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
În cadrul vizitei, cei doi lideri vor aborda cooperarea în mai multe domenii și vor asista la semnarea unui acord bilateral în domeniul protecției sociale. Agenda include și o conferință de presă comună.
Șefa statului va avea întrevederi și cu președintele Consiliului Național al Slovaciei, Richard Raši.
Totodată, Maia Sandu va participa la un forum de afaceri, unde vor fi discutate oportunitățile de dezvoltare economică și extindere a cooperării dintre cele două țări.
În marja vizitei sunt planificate și semnări de acorduri între agențiile de investiții și camerele de comerț din Republica Moldova și Slovacia, menite să stimuleze relațiile economice și investițiile.

