Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la deschiderea Conferinței la nivel înalt dedicate drepturilor sociale și Cartei Sociale Europene, unde a subliniat rolul esențial al protecției sociale pentru stabilitatea democratică.
Șefa statului a declarat că drepturile sociale nu pot fi tratate ca un lux. Potrivit acesteia, lipsa siguranței economice crește vulnerabilitatea oamenilor și poate fi exploatată pentru a diviza societatea.
Maia Sandu a vorbit și despre impactul crizelor externe din ultimii ani asupra cetățenilor Republicii Moldova. Ea a menționat măsurile adoptate de autorități pentru a reduce presiunea asupra populației, inclusiv majorarea veniturilor, acordarea compensațiilor pentru energie și îmbunătățirea mecanismelor de asistență socială.
În același context, președinta a accentuat necesitatea creării locurilor de muncă în țară. Ea a subliniat că atunci când oamenii se simt protejați și au oportunități reale, democrația devine mai puternică.

