Președinta Maia Sandu acuză Rusia că acționează deliberat pentru a submina securitatea Republicii Moldova și a pune în pericol cetățenii, în contextul ultimelor atacuri asupra infrastructurii din Ucraina.
Potrivit șefei statului, loviturile din cursul nopții au dus la deconectarea liniei electrice Isaccea–Vulcănești, una dintre principalele surse de alimentare, care poate acoperi până la 60–70% din consumul de electricitate al țării în anumite perioade.
Maia Sandu a subliniat că aceste acțiuni nu sunt întâmplătoare, ci fac parte dintr-o strategie de destabilizare. Ea a amintit și de impactul anterior al bombardamentelor asupra infrastructurii ucrainene, inclusiv poluarea Nistrului, care a afectat aprovizionarea cu apă în mai multe raioane.
În același timp, președinta a dat asigurări că instituțiile statului intervin pentru a gestiona situația și că sistemul energetic funcționează, deși este supus unei presiuni ridicate.
Maia Sandu a făcut apel la solidaritate și responsabilitate, îndemnând cetățenii să economisească resursele și să se informeze doar din surse oficiale.

