Maia Sandu a efectuat o vizită de lucru la Haga, unde a discutat cu oficialii olandezi despre aprofundarea cooperării bilaterale și sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
În cadrul vizitei, șefa statului a avut întrevederi cu Rob Jetten, Dilan Yeşilgöz-Zegerius și Tom Berendsen.
Discuțiile s-au concentrat pe sprijinul oferit Republicii Moldova pentru reformele din justiție, consolidarea statului de drept, susținerea societății civile și combaterea amenințărilor hibride, inclusiv a atacurilor cibernetice și manipulării informaționale.
„Țările de Jos au stat alături de noi împotriva amenințărilor hibride. Ați contribuit la protejarea alegerilor noastre, a instituțiilor noastre și a proceselor democratice”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit Președinției, cele două state dezvoltă și un dialog bilateral în domeniul securității cibernetice și al apărării.
Pe agenda discuțiilor s-au aflat și relațiile economice dintre Republica Moldova și Țările de Jos. Autoritățile susțin că schimburile comerciale sunt în creștere, iar companiile olandeze devin tot mai active pe piața moldovenească, inclusiv în sectorul IT.
Maia Sandu a pledat și pentru deschiderea tuturor grupurilor de capitole de negociere în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Potrivit instituției prezidențiale, vizita de la Haga face parte din seria contactelor bilaterale ale șefei statului cu țările membre ale UE pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova.

