Baterii ucrainene de apărare antiaeriană au doborât ”mai multe rachete ruseşti” deasupra Kievului, anunţă primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, relatează AFP.
Mai multe explozii au fost auzite miercuri după-amiază în capitala ucraineană de către jurnalişti AFP.
„Alerta antiaeriană nu s-a încheiat. Rămâneţi în adăposturi. Apărarea antiaeriană este în continuare în acţiune”, anunţă într-o postare pe Telegram Kliciko.
PUBLICITATE
Kievul a fost atacat, începând de luni, în mai multe rânduri, cu rachete kamikaze iraniene de către ruşi.
Aceste atacuri au vizat infrastructuri energetice şi s-au soldat cu cinci morţi – inclusiv o femeie însărcinată, luni, şi alţi trei civili marţi.

