Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău condamnă organizarea de către Federația Rusă a alegerilor pentru Duma de Stat în regiunea transnistreană, fără acordul autorităților constituționale ale Republicii Moldova. Scrutinul s-a desfășurat în perioada 18, 20 septembrie 2026.
Potrivit MAE, organizarea procesului electoral rus pe teritoriul suveran al Republicii Moldova, în afara controlului autorităților constituționale și fără consimțământul acestora, reprezintă o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a țării și contravine principiilor dreptului internațional.
Ministerul precizează că Federația Rusă a fost informată în repetate rânduri că secțiile de votare nu pot fi deschise în regiunea transnistreană fără acordul Chișinăului.
Autoritățile moldovene au comunicat, totodată, că cetățenii ruși aflați în Republica Moldova își pot exercita dreptul de vot la secțiile constituite pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale, cu respectarea procedurilor stabilite.
MAE subliniază că organizarea unor procese electorale de către un alt stat în regiunea transnistreană nu produce efecte juridice și nu poate modifica statutul juridic internațional al regiunii, care este parte integrantă a Republicii Moldova.
Chișinăul anunță că își rezervă dreptul de a întreprinde măsurile diplomatice necesare și că va continua cooperarea cu partenerii internaționali pentru apărarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

