MAE avertizează. Moldovenii care merg în Rusia riscă verificări de până la 12 ore la frontieră

Redacția SafeNews

Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii Republicii Moldova care intenționează să călătorească în Federația Rusă că, în ultima perioadă, a fost înregistrată o creștere a cazurilor în care moldovenii sunt supuși unor controale extinse la trecerea frontierei Federației Ruse și a Republicii Belarus.

Potrivit MAE, verificările îi vizează în special pe bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani, pe cei care dețin pașapoarte eliberate recent, au călătorit în Ucraina, se deplasează singuri sau au și cetățenia Federației Ruse.

Autoritățile moldovene informează că cetățenii pot fi supuși unor controale care durează între trei și 12 ore. În această perioadă, documentele de călătorie pot fi reținute temporar, iar persoanelor le poate fi solicitat să permită accesul la telefoane mobile, calculatoare și alte dispozitive electronice. De asemenea, au fost raportate cazuri în care datele stocate pe aceste dispozitive au fost copiate sau descărcate.

PUBLICITATE

Totodată, MAE menționează că unele persoane au fost fotografiate, li s-au prelevat amprentele digitale, iar în anumite situații li s-a solicitat să accepte testarea cu poligraful. În timpul verificărilor, autoritățile ruse pot adresa întrebări despre activitatea profesională, membrii familiei, deplasările în alte state, inclusiv în Ucraina, precum și despre opiniile privind războiul din Ucraina sau alte subiecte politice.

Ministerul precizează că refuzul de a semna documentele solicitate de autoritățile ruse poate duce la interzicerea intrării în Federația Rusă sau la aplicarea altor măsuri administrative. De asemenea, întârzierile provocate de aceste verificări pot determina pierderea curselor aeriene sau a conexiunilor de transport, fără ca persoanelor să le fie eliberate documente justificative.

În același timp, MAE anunță că a primit informații despre cazuri în care cetățeni aflați în detenție administrativă ar fi fost supuși unor presiuni pentru a semna contracte de înrolare în forțele armate ale Federației Ruse.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor Republicii Moldova să analizeze cu atenție necesitatea deplasărilor în Federația Rusă, să consulte recomandările oficiale de călătorie și să contacteze misiunea diplomatică sau oficiul consular al Republicii Moldova în cazul apariției unor dificultăți.

Instituția anunță că monitorizează în continuare situația și va informa cetățenii despre orice modificări privind condițiile de călătorie și ședere în Federația Rusă.