Litvinenco solicită informații de la PG privind unele percheziții: Masky Show

Redacția SafeNews

Legalitatea acțiunilor Procuraturii Generale și a procurorilor în raport cu agenții economici, trezesc semne de întrebare deputaților din Parlamentul Republicii Moldova.

Astfel, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, a adresat o interpelare Procurorului General, în care cere răspunsuri la mai multe întrebări.

”La 12 august a.c., în sediile „Ednateric Trans” și „Transeric Tur” au avut loc percheziții. Cu mascați, fără decizia judecătorului, cu multe alte încălcări foarte asemănătoare cu cele admise de procurorii lui Plahotniuc pe timpuri.

PUBLICITATE

Și asta chiar dacă Procurorul General declara atât în cadrul interviului de angajare, cât și în primele conferințe de presă imediat după instalarea în funcție, că procuratura nu se va mai implica în reglări de conturi între oamenii din business. Și că „Masky Show” în cazul agenților economici nu vor exista.

Din această cauză, am adresat o interpelare Procurorului General în care am întrebat următoarele:

1) A fost sau nu blocată activitatea economica a companiilor „Ednateric Trans” și „Transeric Tur” ca urmare a acțiunilor de urmărire penală?
2) Care a fost necesitatea implicării în acțiunile de percheziție a DDS Fulger?
3) Figurează pe această cauză penală în calitate de martori persoane care dețin companii sau activează în același domeniu fiind concurenți ai companiilor suspecte?
4) Care a fost urgența efectuării perchezițiilor în baza ordonanței procurorului, fără autorizarea judecătorului de instrucție ?
5) Au fost prezentate judecătorului de instrucție în 24 ore demersul de legalizare a percheziției și dacă judecătorul a confirmat sau nu legalitatea acțiunilor efectuate?
6) În ce constă fapta de organizare a migrației ilegale incriminată companiilor de transport ?” a scris deputatul.

Totodată, Sergiu Litvinenco menționează faptul că răspunsul primit va forma o imagine clară asupră activității Procuraturii.

„În funcție de răspunsurile primite, vom putea judeca dacă asta este o simplă eroare a procurorilor într-un singur caz sau toate declarațiile anterioare au fost doar povești de adormit copiii și, respectiv, se revine la practicile de altădată. Sper tare mult să fie prima situație”, a mai adăugat deputatul.

paranteze.md