Acasă Justiţie Litvinenco despre avizul Comisiei de la Veneția: „Recomandările vor fi examinate cu...

Litvinenco despre avizul Comisiei de la Veneția: „Recomandările vor fi examinate cu cea mai mare atenţie și luate în calcul pentru deciziile care urmează”

0

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco a venit cu o reacție după ce Comisia de la Veneția a publicat un aviz în ceea ce privește modificările operate la Legea Procuraturii în august 2021. Astfel, acesta susține că recomandările instituției vor fi luate în calcul, iar legislația va fi ajustată conform acestora.

„Am făcut cunoştinţă cu avizul Comisiei de la Veneția pe marginea modificărilor la Legea cu privire la Procuratură aprobate de Parlament în august 2021. Deși în Republica Moldova există unele particularităţi specifice, care nu pot fi comparate cu alte ţări – în special, capturarea instituţiilor statului de către grupuri oligarhice şi utilizarea justiţiei în scopuri private – și chiar dacă avizul Comisiei, din punct de vedere formal, are caracter consultativ, recomandările prestigioasei instituții a Consiliului Europei vor fi examinate cu cea mai mare atenţie și luate în calcul pentru deciziile care urmează”, susține Litvinenco.

Oficialul a mai adăugat că în timpul apropiat urmează să fie organizate mai multe dezbateri publice cu toți partenerii intern și externi, urmând a fi întreprinse și măsuri de ajustare a legislației, cu scopul de a o pune în acord cu toate recomandările structurii europene.

„Concomitent cu acest proces, reforma justiţiei de care au urgent nevoie atât oamenii, cât şi statul Republica Moldova, va continua. Dezbaterile publice asupra unei reforme atât de ample şi complicate cum este cea din justiție sunt firești. Însă obiectivul nostru este clar și în acord cu voinţa cetăţenilor şi partenerilor țării noastre – justiție independentă, dreptate și lege egală pentru toți. Vom ține cont de cele mai bune practici și vom face împreună pașii corecți în această direcție”, a mai adăugat Litvinenco.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.