Mai multe nereguli au fost descoperite de inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) în cadrul controalelor efectuate, în lunile mai și iunie, la taberele de odihnă pentru copii din întreaga țară. Printre cele mai grave deficiențe identificate se numără:
- lipsa fișelor medicale pentru angajații din blocurile alimentare,
- meniuri necoordonate cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică,
- lipsa testelor de calitate a apei potabile,
- utilaje frigorifice fără termometre funcționale și fără registre de monitorizare,
- lipsa contractelor pentru deratizare, dezinsecție și dezinfecție,
- personal nepregătit în materie de igienă,
- spații inadecvate pentru depozitarea produselor de curățenie.
În baza constatărilor, au fost întocmite procese-verbale și au fost dispuse măsuri urgente de remediere. Taberele care s-au conformat au primit autorizația de funcționare pentru sezonul estival, însă cinci dintre ele – trei staționare și două cu sejur de zi – rămân temporar închise, până la înlăturarea completă a neconformităților.
Potrivit ANSA, în perioada iunie–august, în Republica Moldova vor funcționa 90 de tabere pentru copii, dintre care 34 sunt staționare, iar 56 oferă sejururi de zi. Autoritățile dau asigurări că siguranța copiilor rămâne o prioritate.

