Acasă Politic Liderii Platformei DA și PAS, despre intenția PCRM de a forma un...

Liderii Platformei DA și PAS, despre intenția PCRM de a forma un bloc electoral cu socialiștii

0

Liderii fracțiunilor parlamentare a Platformei DA și PAS, Alexandru Slusari și Igor Grosu, vin cu reacții la anunțul Partidului Comuniștilor de a accepta negocierile cu socialiștii privind formarea unui bloc electoral în cadrul alegeriloe anticipate din 11 iulie, transmite SafeNews.md cu referire la deschide.md.

Potrivit lui Slusari, ținând cont că electoratul celor două partide este unul „disciplinat”, acest bloc ar putea reprezenta un pericol pentru partidele de centru-dreapta.

Dodon, în câțiva ani, a făcut concubinaj cu toate forțele. Deja nu mă miră nimic. Probabil că este vorba de disperare și repoziționare în contextul pierderii… Totuși, există această capacitate a forțelor anti-europene, anti-naționale să se coalizeze în situația de maximă importanță pentru ei… Acest bloc reprezintă un pericol real și putem aștepta rezultate puțin plăcute”, a declarat el în cadrul emisiunii „Citua Neagră” de la TV8.

Igor Grosu este de părerea că va fi foarte interesant să vezi la o masă pe Vladimir Voronin și Igor Dodon care în ultimii ani au lansat mai acuzații reciproce.

Nu vreau să-i fac publicitate distinsului domn (Vladimir Voronin – nota red.), are o experiență bogată politică. Ce va ieși din aceasta noi nu cunoaștem. Mă abțin să dau prognoze. Va fi foarte interesant cum profesorul o să se așeze alături de discipol și vor încerca să erijeze o mină împăciuitoare ținând cont de acea tiradă bogată de complimente spuse pe parcursul a mai multor ani de zile”, a declarat el în cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR Moldova.

Amintim că PCRM a decis să continue consultările cu PSRM privind formarea unui bloc electoral pentru participarea la scrutinul din 11 iulie. Decizia a fost adoptată astăzi în cadrul ședinței Comitetului Executiv al Comitetului Central al PCRM.

De precizat că în ultima perioadă, Voronin a declarat că Dodon „nu merită nici măcar titlul de măgar de onoare al Găgăuziei”, este un „trădător şi a unui demagog”, dar și că a „discreditat mişcarea de stânga din R.Moldova”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.