Agenția Proprietății Publice (APP) pregătește o nouă rundă de privatizări, punând la dispoziția potențialilor cumpărători 31 de loturi de bunuri ale statului. Licitațiile, organizate atât „cu strigare”, cât și „cu reducere”, sunt programate pentru 16 decembrie, iar cei interesați trebuie să depună cererile până la 15 decembrie, ora 12:00.
Printre cele mai scumpe și atractive oferte din sesiunea „cu strigare” se află un teren de 5,3 hectare în comuna Zagarancea, raionul Ungheni, evaluat la 11 milioane de lei. Lotul vine la pachet cu obligații investiționale considerabile — 5 milioane de euro în decurs de trei ani — semnalează APP.
În capitală, statul scoate la licitație un complex de încăperi nelocuibile de 721,5 metri pătrați, amplasat pe strada Uzinelor, la un preț de pornire de 9,5 milioane de lei. În Bălți, o clădire de 404 metri pătrați împreună cu un teren de 0,1 hectare are un preț inițial de 2,1 milioane de lei.
În Drochia și Soroca sunt puse în vânzare două complexe evaluate la peste 1,2 milioane de lei fiecare, iar restul loturilor au prețuri de pornire mai mici — sub un milion de lei.
Pentru licitațiile „cu reducere”, statul propune bunuri la prețuri accesibile, cu valori cuprinse între 15.000 și 207.000 de lei, adresându-se atât investitorilor locali, cât și persoanelor fizice interesate de achiziții imobiliare sau industriale.
APP precizează că dosarele de participare trebuie să fie însoțite de toate documentele necesare și depuse în termenul limită. Licitațiile din 16 decembrie sunt parte din programul anual de privatizare, menit să eficientizeze gestionarea activelor statului și să atragă investiții în economie.


