Problemă extrem de gravă în sănătate, ținută ascunsă de autorități. La trei luni de la izbucnirea crizei pandemice, ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a recunoscut în plenul Parlamentului, că laboratorul ANSP activează fără autorizație. Și asta deoarece nu a fost acreditat de Consiliul național de profil, iar motivul ar fi un… conflict de interese, informează SafeNews.md cu referire la newsin.md.
Autoritățile au pregătit un proiect de lege astfel încât să separe Consiliul național de acreditare de ANSP. Între timp, am descoperit că laboratoarele instituţiei nu sunt autorizate nici de Centrul Național de Acreditare pentru a face testele la COVID-19.
Miercuri, deputatul grupului parlamentar PRO MOLDOVA Ruxanda Glavan a anunţat că laboratorul central al ANSP ar activa de opt luni fără acreditare din partea OMS, astfel, testele la COVID-19 ar fi ilegale. Am încercat să obținem un comentariu din partea șefului ANSP, Nicolae Furtună, însă acesta nu a răspuns la telefon. Nici serviciul de presă al instituțiie nu fost de găsit. Anterior am transmis o solicitare oficială în adresa MInisterului Sănătății, dar și a Guvernului în care am cerut să ni se ofere informații clare cu privire la acreditarea laboratorului ANSP.
Deocamdată, nu avem niciun răspuns. Nu este pentru prima dată când Ruxanda Glavan vorbeşte despre ilegalităţi la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică. Potrivit ei, inspectorii Centrului de Sănătate Publică Chişinău au primit halate de protecţie cu termenul expirat. Procuratura a fost sesizată şi urmează să verifice datele.
Nici de această dată nu am reuşit să obţinem o reacţie de la reprezentanţii ANSP. Şefa Centrului de Sănătate Publică Chişinău, Eudochia Tcaci, a refuzat să discute cu noi la acest subiect pe motiv că nu are acordul serviciului de presă al instituţiei. Olesea Croitor, purtătorul de cuvând ANSP, ne-a promis că va coordona interviul, dar ulterior, nu a mai răspuns nici la apelurile telefonice şi nici la mesaje.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.