Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a venit cu precizări privind perchezițiile în Penitenciarul nr.15-Cricova, în urma cărora au fost depistate și ridicate un număr impunător de obiecte interzise, precum și l-au reținut pe șeful acestei instituții penitenciare, pentru un termen de 72 de ore. Reacția instituției vine după ce alarma despre efectuarea perchezițiilor a fost bătută de către presă. Menționăm că și PCCOCS au oferit detalii la o zi distanță.
ANP susține că desfășoară permanent percheziții, activități speciale de investigaţii, acțiuni de prevenire a introducerii obiectelor și substanțelor interzise, operațiuni de descoperire/curmare a infracţiunilor ce s-au pregătit/săvârşit în penitenciar.
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat că regretă prejudiciul de imagine și „nu tolerează eventualele implicări ale angajaților în activități neregulamentare, motiv pentru care suntem disponibili pentru acordarea suportului necesar pentru elucidarea tuturor circumstanțelor”.
În context, ANP încurajează persoanele care dispun de informații despre încălcarea normelor în vigoare în cadrul penitenciarelor să apeleze la numărul de telefon 022 63-69-68.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.