Acasă Justiţie Judecătorii și procurorii vor fi admiși în avocatură în baza examenului de...

Judecătorii și procurorii vor fi admiși în avocatură în baza examenului de calificare

0

Judecătorii și procurorii cu cel puțin 10 ani vechime în funcție, care vor dori să fie admiși în avocatură vor susține examenul de calificare, fiind scutiți doar de efectuarea stagiului.

Totodată, până la susținerea examenului, candidații vor fi obligați să urmeze cursuri în volum de cel puțin 20 de ore, în materia deontologiei profesionale a avocaților și de administrare a formelor de exercitare a avocaturii.

Guvernul a aprobat astăzi avizul la proiectul privind modificarea Legii cu privire la avocatură.

Noile prevederi urmăresc consolidarea instituției avocaturii în vederea creării unui sistem echitabil, care să garanteze independența și profesionalismul avocaților în exercitarea profesiei fără restricții nejustificate sau imixtiuni.

De asemenea, datorită introducerii examenului pentru admitere în profesie, cetățenii vor beneficia de servicii de asistență juridică calificată, acordată de către subiecți evaluați corect, după principii de meritocrație, competență profesională și integritate.

Documentul urmează a fi prezentat Parlamentului pentru examinare şi aprobare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.