Acasă Justiţie Judecătorii se opun evaluării externe și spun că poate fi făcută pe...

Judecătorii se opun evaluării externe și spun că poate fi făcută pe intern

0

Judecătorii nu sunt de acord cu evaluarea externă a sistemului judecătoresc și cred că acest lucru poate fi făcut pe intern, cu îmbunătățirea criteriilor de evaluare. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei ședințe de lucru la Parlament, pentru dezbaterea Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2021-2024 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia. Evenimentul s-a desfășurat pe platforma Comisiei juridice, numiri și imunități, transmite IPN.

Potrivit Luizei Gafton, președinte interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, strategia propusă a fost discutată în cadrul ședințelor CSM și a fost dat aviz pozitiv, cu unele amendamente. CSM consideră că evaluarea judecătorilor trebuie efectuată doar pe interior.

„Sunt sigură că există capacități pentru a face această evaluare, doar că trebuie implementați pași pentru evaluarea mai concretă a judecătorilor și e necesar să fie schimbată componența Colegiului de Evaluare”, a remarcat Luiza Gafton.

Nina Cernat, membră CSM, a spus că e nevoie de lărgit competențele Consiliului Superior al Magistraturii, printr-o lege specială, dar și componența Colegiului de Evaluare, prin includerea experților din exterior. Evaluarea trebuie să vizeze nu doar integritatea judecătorilor, dar să analizeze și competențele acestora. De asemenea, ar fi bine să fie evaluată starea sănătății judecătorilor, acum acest lucru se face, dar evaluarea e superficială. Nina Cernat a mai spus că, în paralel cu evaluarea judecătorilor, ar trebui să se întreprindă măsuri de îmbunătățire a condițiilor de lucru a judecătorilor și majorare a salariilor.

Vicepreședintele Judecătoriei Edineț, Eugeniu Pșenița, susține că, în 18 ani de când este în sistem, criteriile de evaluare a judecătorilor au fost permanent modificate. La momentul de față, nu există cadrul legal necesar de evaluare exterioară. Și ceea ce există necesită îmbunătățite, dar fără aportul experților externi.

Deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău, a precizat că toate propunerile vor fi studiate și vor lua formă de lege. Iar președintele Comisiei, deputatul PSRM Vasile Bolea, a declarat că, pentru a obține rezultate, sunt necesare mai multe ședințe cu corpul judecătoresc, din toate regiunile țării.

La ședință au fost dezbătute propunerile președintelui Republicii Moldova pe marginea Strategiei din sectorul justiției, care se referă la implementarea mecanismului de evaluare externă a judecătorilor, fortificarea independenței judecătoriilor prin adoptarea modificărilor legislative ce reies din recomandările partenerilor de dezvoltare din comunitatea internațională, lansarea unor reforme viabile în cadrul sistemului organelor anticorupție.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.