Acasă Istorii din spatele culisei Ion Guzun: Acuzațiile Veronicăi Dragalin, legate de pierderea funcției

Ion Guzun: Acuzațiile Veronicăi Dragalin, legate de pierderea funcției

0

Membrul CSM Ion Guzun a venit cu o reacție la acuzațiile fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, privind presiunile politice asupra justiției din Republica Moldova.Astfeș, printr-o postare pe rețelele de socializare, Guzun suține că acestea ar fi motivate de pierderea funcției.

„Este regretabil când declarațiile personale, motivate de nemulțumiri legate de pierderea unei funcții de demnitate publică, sunt prezentate în public drept verdicte asupra unei întregi reforme, iar o comunicare scoasă din context este prezentată ca un rechizitoriu”, a scris Ion Guzun pe rețelele de socializare.

Totodată, membrul CSM a menționat căaceste acuzații ar putea face parte „dintr-o strategie de apărare a judecătorilor, care sunt subiecți ai unei proceduri disciplinare pendinte la Consiliul Superior al Magistraturii.”

„În calitate de membru al Consiliul Superior al Magistraturii, am respectat și voi continua să respect în continuare independența autorității judecătorești”, a conchis Ion Guzun.

Scrisoarea Veronicăi Drăgălin, făcută publică în cadrul ședinței Consiliului Superior al Magistraturii din 8 aprilie, conține acuzații grave privind interferența politică în justiție. Drăgălin afirmă că a fost presată de către conducerea țării să-și dea demisia, că i s-a cerut o listă cu procurori „onești” care să treacă evaluarea externă, și că ulterior au fost lansate inițiative legislative de lichidare a Procuraturii Anticorupție.

Dragalin susține că numele ei ar fi fost folosit pentru a intimida judecători ai Curții Supreme de Justiție (CSJ), subliniind o tentativă sistematică de control politic asupra sistemului judiciar din partea guvernării.

La scurt timp, Președinția Republicii Moldova a reacționat la acuzații. Potrivit șefului Cabinetului Președintelui, Adrian Băluțel, „președintele Maia Sandu este garantul suveranității și securității statului și a reiterat că alegerile din toamna trecută au demonstrat cum corupția politică nepedepsită a evoluat într-o amenințare directă la adresa suveranității și securității naționale”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.