Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a venit cu noi precizări despre starea sa de sănătate și circumstanțele în care a ajuns la spital. Edilul susține că se află sub supravegherea medicilor, iar starea sa este bună.
Potrivit lui Ceban, imediat după revenirea acasă, acesta a fost internat într-un spital municipal. Ulterior, la recomandarea medicilor, a fost transferat într-o altă instituție medicală.
„Aflându-mă în spital, sunt sub supravegherea medicilor și totul este bine. Din prima zi, cum m-am întors, am fost internat într-un spital municipal, iar ieri am fost transferat într-un alt spital, la sfatul și indicația medicilor”, a transmis Ion Ceban.
Primarul a reacționat și la informațiile apărute în spațiul public despre incidentul în urma căruia a ajuns la spital. El susține că unele dintre acestea sunt false și că se manipulează inclusiv cu locul și țara în care s-ar fi produs incidentul, precum și cu presupusele cauze.
Ceban a oferit detalii și despre concediul petrecut împreună cu familia. Potrivit lui, vacanța a fost planificată din timp pentru a procura bilete la prețuri accesibile. Edilul afirmă că familia sa nu a fost cazată la hotel, ci a închiriat un apartament, variantă pe care o alege frecvent pentru a reduce cheltuielile.
Totodată, acesta neagă că ar fi participat la vreo petrecere sau că s-ar fi aflat în stările despre care s-a scris în spațiul public.
„Nu am participat la nicio petrecere și nu am avut niciun fel de stări care mi se invocă intenționat”, a precizat primarul.
Ion Ceban afirmă că, în pofida spitalizării, continuă să fie implicat în activitatea Primăriei Chișinău. El spune că păstrează legătura cu colegii, participă la ședințe și examinează rapoartele privind activitatea municipalității.
„Nimic din procesul de muncă nu s-a oprit. Sunt mereu în legătură cu colegii mei, în ședințe, la fel, citesc toate rapoartele și sunt implicat plenar în activitatea orașului”, a declarat Ceban.
La final, edilul le-a mulțumit celor care i-au transmis mesaje și s-au interesat de starea sa de sănătate, precizând că va continua să muncească de la distanță.

